Mioriticul este una dintre cele mai frumoase rase nationale de caini.
Este unanim acceptata ideea conform careia este o rasa naturala selectionata dintr-o populatie endemica existenta in spatial carpato-danubiano-pontic, principalul criteriu dupa care s-au ghidat inaintasii nostri in selectie fiind utilitatea.
Nu putem sa discutam despre existenta poporului roman fara a pomeni traditia in pastorit si nu putem vorbi despre pastorit fara a aminti rolul deosebit de important al cainilor ciobanesti in paza turmelor si a gospodariilor. Ciobanescul Mioritic a fost deosebit de apreciat pentru realele sale calitati de paza in toate zonele geografice ale tarii.
“ Astfel, iată, de pildă, expansiunea poporului român în evul mediu, argumentată de Ovid Densuşianu prin păstori, în transhumanţa lor până în Moravia şi Peloponez (v şi F. Lenormant, Les pâtres valaques de la Grèce, Paris 1865). Iată mulţi alţi autori studiind păstoritul şi transhumanţa de-a lungul secolelor: Emil Petrovici, N. Dunăre, I.A. Candrea, Th. Capidan, J. Dediger, M. Gavazzi, A. Haberlandt, Tr. Herseni, E.E. Evans, C. Irimie, T. Morariu, G. Weigand, R. Vuia, Silviu Dragomir, G. Giulea, ca să nu mai vorbim de înaintaşi de talia unui Ernest Granger, I. Simionescu, S. Mehedinţi, N. Iorga, Em. de Martonne etc. Valeriu Şotropa arată că «păstorii români sunt menţionaţi de izvoarele medievale pe o vastă arie geografică, depăşind cu mult marginile Daciei Traiane. Îi întâlnim din Pind în Carpaţi şi din Panonia până în Haemus» (Viaţa Românilor în evul mediu, Timişoara 1944, p. 82). Citează şi pe Nicetas Chomates. Acelaşi autor arată şi direcţiile în care se produceau mişcările de transhumanţă ale păstorilor români, pendularea lor periodică: păstorii din Carpaţii Meridionali şi Răsăriteni iernau în «luncă», în «bălţile Dunării», ale afluenţilor ei şi în câmpiile dimprejurul lor, Buceag, Bărăgan, Burnas; cei din Carpaţii Apuseni şi Nordici iernau în Valea Tisei şi a Dunării de mijloc, în pustă; cei din Munţii Pindului iernau lângă Marea Egee, în Tesalia ori spre Marea Adriatică, de lângă Arta, sau pe ţărmurile Epirului; cei din Alpii Dinarici, pe coastele Dalmaţiei ş.a.m.d. (Ibidem, p. 89). În munţi se păstrează formele de viaţă cele mai arhaice, subliniază autorul. ‘’(citat dupa Aurel Stoica)
Transhumanta turmelor de oi din Tarile Romanesti a facut obiect de studiu pentru diversi cercetatori , autori ai unor lucrari stiintifice de mare valoare, acestia ne arata ca impreuna cu turmele circulau in mod firesc si cainii ciobanesti , logic este ca se faceau astfel si schimb de gene intre populatiile de ciobanesti, odata prin vanzarea turmelor de ovine impreuna cu cainii care le insoteau, schimb de pui intre ciobani sau prin montele efectuate cu ocazia deplasarii turmelor conform acelei ciclicitati dupa anotimpuri.
Dupa cum putem vedea in fotografiile vechi ce infatiseaza mioritici, exemplarele arhaice erau in majoritate de culoare deschisa, culoare alba cu marcaje gri sau chiar alb uniform, unii de culoare predominant gri, eventual cu marcaje albe . In ceea ce priveste marimea lor, acesti caini erau de talie medie spre mare, unii dintre ei avand o ureche ‘’cupata mocaneste ‘’, uneori chiar si coada amputata cam la jumatate. Mai jos putem vedea unele fotografii care ilustreaza aceasta descriere.
Denumirea dupa care erau recunoscuti era de « barac », « barac mocanesc », dupa unii autori acest cuvant este de origine turca si descrie caini mustaciosi, cu blana baltata (tarcata). Denumirea de « mioritic » este de data mai recenta si a fost atribuita acestei rase pentru a-i arata apartenenta la plaiurile mioritice, in acelasi timp se face o trimitere sugestiva si la serviciul pe care l-a desfasurat de generatii langa aceasta specie de animale care mult timp a reprezentat centrul universului rural (mioara, miorita) , o denumire cu mai multe valente, o denumire plina de poezie .
Daca timp de zeci, sute de ani, selectia acestei rase s-a facut dupa caracterul utilitar al ei, in timpurile noi , odata cu recunoasterea in panoplia raselor canine , Ciobanescul Romanesc Mioritic a inceput sa facut obiectul preocuparilor unui numar insemnat de oameni care au demarat procesul de selectie dupa percepte stiintifice, asta presupunea ca rasa sa fie urmarita si dupa prezenta tarelor genetice, sa aiba o anumita uniformitate fenotipica, sa se stabilizeze in cadrul populatiei anumite elemente de exterior care sa-i puna si mai bine in valoare frumusetea naturala etc.
Crescatori pasionati de Mioritic in anii ’80 au fost Gheorghe Cretu din Radauti, Mihai Neica din Bacau, dr. Ilie Lupu din Sibiu , incepand cu anii ’90 au fost Dorin Ghiuta din Gura Humorului, Relu Carmaci din Radauti, Puiu Pal din Iasi, Petrica Mustea din Vatra Dornei si altii . Acesti oameni au avut o viziune sanatoasa asupra rasei, cei ma reprezentativi mioritici din prezent au trecuti in actul de origine cainii prasiti si promovati de crescatorii mentionati mai sus.
 Ghe. Cretu |
 dr. Ilie Lupu |
 Neica Mihai |
 Dorin Ghiuta |
Datorita muncii lor sustinute, a celorlalti crescatori de rase de ciobanesti romanesti, asociate cu eforturile Asociatiei chinologice nationale (ACHR), Romania se poate mandri ca poseda la momentul actual trei RASE NATIONALE recunoscute pe plan international, Ciobanescul Romanesc Mioritic si Ciobanescul Romanesc Carpatin din anul 2005, iar Ciobanescul Romanesc de Bucovina din 2009. Acestea sunt primele rase de animale din Romania recunoscute in afara tarii. Ne putem mandri si cu a patra rasa de ciobanesc romanesc recunoscuta deocamdata numai in tara, Ciobanescul Romanesc Corb.
Responsabilitatea crescatorilor, proprietarilor si a ACHR nu s-a oprit aici, de fapt cred ca marea provocare de abia a inceput, acum trebuie urmarit ca Mioriticul sa-si pastreze caracteristicile prevazute in standardul de rasa la momentul recunoasterii provizorii. Va urma o perioada de evaluare din partea oficialilor FCI (Federatia chinologica internationala) pentru a-si da acordul in vederea omologarii definitive.
Acestea sunt doar cateva consideratii despre rasa pe care o cresc si eu de cativa ani, formulate pe baza scrierilor existente, fotografiilor puse la dispozitie cu generozitate de catre dl. Ghiuta Dorin. Ce va urma vom vedea, dar va depinde numai de noi daca generatiile mai tinere decat noi vor avea ce sa citeze sau sa perpetueze pe viitor ca fiind o adevarata valoare nationala asa cum este Ciobanescul Romanesc Mioritic.
S-auzim de bine!
Sorin Iacob
Reproducerea partiala sau integrala, prin orice mijloace, a materialelor prezentate, fara acordul scris al administratorilor, este interzisa.
Web Design