Mioriticul redescoperit de catre un tanar

Mioriticul, una dintre cele mai vechi rase naturale pe care le-a cunoscut pământul răzbate şi azi totuşi printre alte sute create de om. Aceasta a rezistat datorită unor pasionaţi, poate sute, fie şi mii, dar raportat la 22 milioane de locuitori din Romania, rămân tot o mâna de oameni, în ciuda faptului că mioriticul este o rasă naţională şi ar trebui întâlnit tot la a V-a curte.

Eu îmi propun să găsesc răspunsul la câteva întrebări printre care: de ce nu cunoaşte fiecare roman mai mult despre mioritic şi se rezumă doar la “mioriticul e cât un viţel şi mănâncă cât 7 porci”? De ce organele abilitate în a familiariza sau a furniza informaţii, date despre rasele naţionale către cetăţeanul de rând nu lucrează la cote maxime, prin orice mijloace? Unii vor zice pur şi simplu că românul nu e interesat şi că nu are tradiţia sau cultura câinelui. Jumătate adevărat jumătate fals; adevărat pentru că e de înţeles ca de atâta timp nu şi-a permis luxul de a aprecia beneficiile pe care i le aduce un câine( nu vorbesc de cioban ci de un român obisnuit) din moment ce era prea ocupat să-şi îndeplinească condiţia de vasal în ochii suveranului. Am avut noroc cu muntii noştri unde mai aveam scăpare de îndoctrinarea duşmanului unde încă eram liberi cu turmele noastre. Acum este timpul ca noi să ne schimbăm atitudinea, iar această tradiţie de care vorbeam prin muncă se crează şi prin implicare la fel cum s-a întâmplat şi în cadrul naţiunilor cu o aşa zisă cultură a câinelui.

Mai mult, dacii, strămoşii noştri aveau un cult al lupului pe care-l admirau şi-l respectau şi-l venerau pe Kandaon (zeu al războiului, jumate lup jumate dragon; Danos= lup, Don= sugrumă …Lupul Care Sugrumă). Ca să nu amintesc şi Stindardul Dacic…Acestea, admiraţia şi respectul, veneau din frica faţă de lup, iar dacii noştri i se opuneau prin câini asemănători mioriticului care-i apărau turmele şi avuţia. Iată unde sunt rădăcinile tradiţiei noastre în creşterea câinelui, dar trebuie readusă la suprafaţă de oameni capabili şi menţinută. Să vă povestesc un eveniment care s-a petrecut sub ochii mei şi care pot să spun că m-a marcat într-un fel. Era o expoziţie de tip CAC şi un copil de vreo 11-12 ani a participat şi el în ringul de mioritici cu o căţea; platise şi el toate taxele supravegheat de la distanţă de tatal său, în fine, a intrat în ring, arbitrul l-a arbitrat şi i-a explicat că femela nu e mioritic; întradevăr nu era. Acel copil a suferit atât de mult încât zicea că nu vrea să ducă acasă căţeaua, câine cu care se jucase toata dimineaţa respectivă; era revoltat şi plângea pentru că nu era mioritic. Nu doar copilul dar şi tatăl suferea şi de abia am aşteptat să plec de acolo. La această scenă erau prezenţi mai mulţi proprietari şi crescători de mioritici, dar nici unul nu a avut atâta bunăvoinţă încât să facă ceva sau poate nu au avut inspiraţie, că mijloace aveau garantat. La scurt timp după întoarcerea de la expo doream să propun mai multor pasionaţi de mioritici să punem bani şi să-i cumpăram băiatului un pui de calitate dintr-un cuib valoros, dar mă gândeam că voi fi privit ca un nebun, eu un novice în lumea asta. Nici acum nu e târziu, încă am datele de contact ale băiatului, dar daca nu se va întâmpla sigur îi voi face cadou eu la timpul potrivit un pui de mioritic cu condiţia ca băiatul să nu-şi fi dezvoltat o repulsie faţă de tot ceea ce înseamnă câine. Mulţi dintre cei care citiţi habar nu aveţi de gravitatea situaţiei şi de ceea ce se poate întâmpla în mintea unui copil. Dacă un crescător de renume nu are atâta sânge în el încât să-i ofere gratis familiei băiatului un căţel de 2,5 luni, atunci măcar conştiinţa colectivă, cea care încă târăşte înainte lumea în care se învârte mioriticul să aibă.

A fost apăsat prea mult românul de arşiţa cotropitorilor, i s-a terfelit mândria, va ajunge un om gol daca se mai continuă aşa pe fiecare plan. Dar iată o modalitate de înălţare prin cunoaşterea şi reînsuşirea valorilor naţionale. Mioriticul şi celelalte rase de ciobăneşti româneşti sunt valori naţionale, simboluri ale libertăţii, nesupunerii sau a liberului arbitru, sunt simboluri a ceea ce suntem noi cu adevarat, sunt în natura noastră, dar trebuie conştientizate deci redescoperite.

Acest câine strasnic, ciobănescul mioritic e o rasă natural, endemică, s-a format din necesitate şi a rezistat datorită calităţilor ei că altfel ar fi fost înlocuită de către ciobanul care era om liber şi în veacurile tulburi şi în ciuda conotaţiei negative a cuvântului “cioban” dată de nişte creiere spălate care au uitat de unde au pornit, acesta (ciobanul) era conectat la tot ce înseamnă spaţiu sau mediu înconjurător, proprietate,luptă sau biruinţă, simţuri autentice, nealterate, corectitudine şi celelalte valori ale omului vrednic toate calităţi ale stăpânului şi nu a slugii. Ciobanii români au reuşit să contribuie şi la literatura universal prin creaţii proprii, originale, nemaiîntâlnite în lume, oglindiri ale concepţiei despre viaţă, refulări ale amărăciunii sau etalări ale bucuriei, toate marci ale identităţii noastre. Aceste creaţii autentice sunt concretizate în doine şi balade care au fost modelate de timp şi trăiri nepătate la fel ca şi câinele ciobănesc care era cântat în aceste capodopere. Este datoria noastră să păstrăm şi să luăm aminte la istorie, iar un mod prin care putem realiza asta este să-i dăm bucata de pâine mioriticului din curte şi nu germanului sau franţuzului cu colţi. Reînvăţaţi să apreciaţi ce aveţi deja; acest câine splendid merită efortul din partea noastră. Învăţaţi că cel care nu-şi apreciază familia, valorile naţionale nu va face faţă în lume şi nu-l va aprecia nimeni, va fi asemeni unui bob de nisip care pluteşte în apa învolburată a mării şi nu va ajunge niciodată la nivelul muntelui care îsi azvârle crestele din apă. Vei fi privit în continuare ca un nimeni, tu acel fir de nisip, dacă nu conştientizezi că trebuie să-ţi asumi adevărata identitate şi să nu-ţi fie ruşine de ea. De ce tot ce vine din exterior e mai bun decât ce ai deja? De ce mioriticul nu-şi află locul cuvenit în sânul poporului care l-a iubit atât de mult când îi păzea turmele? Ciobăneştii româneşti sunt acasă, mioriticul este acasă, oare a ajuns străin în propria-i locuinţă?

Acest câine perfect adaptat la condiţiile naturale din România, acest paznic desăvârşit, acest câine robust, nepretenţios, rezistent la boli îţi luminează existenţa pe pământ şi prin atenţia pe care mioriticul o acordă copiilor tăi sau copiilor în general. Trebuie menţionat că este un câine care gândeşte, care face deosebirea dintre o situaţie periculoasă pentru el sau stăpân şi o situaţie care nu prezintă pericol. Mioriticul întotdeauna va acţiona în consecinţă. Mioriticul este un câine care iubeşte să colaboreze cu apropiaţii şi care nu-şi ignoră stăpânul. Este un câine activ, viguros şi este un adevărat spectacol să-l priveşti. În esenţă este creat de natură, iar ceea ce-ţi dă natura este imposibil să nu fie valabil şi este păcat ca tu să nu apreciezi această rasă de câine pe care ţi-a oferit-o însuşi universul. Sunt nenumărate exemplele în care darurile naturii nu au fost respectate de oameni şi aceeiaşi indivizi au ajuns să regrete. De ce să regretăm când putem din capul locului să facem ceva pentru acest câine? Mioriticul şi celelalte rase de-ale noastre trebuie susţinute de către noi în primul rând. Nu va veni nimeni din exterior să-ţi deschidă ochii ca să apuci şi tu să înţelegi ce ai lângă tine. Nu va face nici un străin asta pentru că toţi sunt ocupaţi să aibă grijă şi să cinstească ce le-a oferit ţara lor. Din interior, noi trebuie să punem umărul, nu mai trebuie amânat în nici un caz, doar prin dăruire şi muncă se poate realiza ceva. Este timpul să-ţi reconsideri atitudinea faţă de valorile naţionale, de asumarea identitaţii şi faţă de munca pe care trebuie să o depui pentru tine ca naţiune şi pe care ai amânat-o de prea multă vreme. Aici dacă pentru populaţia îmbătrânită este prea târziu măcar tinerii să facă ceva. O metodă prin care aceştia îşi pot face datoria este prin achiziţionarea mioriticului, care-l transforma pe tânăr într-un om responsabil, gânditor, îl transforma într-un om cu dragoste pentru patrie şi prin acest câine i se insuflă valori naţionale incontestabile pe care tânărul le descoperă treptat singur, în căutarea informaţiilor, datelor despre mioritic. Ce este mai frumos decât să faci descoperiri, să afli lucruri noi despre rădăcinile tale şi să întâlneşti situaţii care te obligă să gândeşti. Cunoscându-ţi rădăcinile ti se ofera o imagine de ansamblu a ceea ce eşti cu adevărat şi te ajută să identifici locul care ţi se cuvine şi în fond îţi crează un scop, un ideal comun cu ceilalţi conaţionali de-ai tăi. Un tânăr care gândeşte nu poate fi manipulat îşi poate susţine opinia, este la el acasă în dezbateri pe diferite teme. Iată câteva dintre beneficiile pe care ţi le aduce mioriticul ca rasă românească. Plus că un tânăr care ştie că cineva depinde de el se va ţine departe de problemele şi tentaţiile cotidiene. Un mioritic în lesa tânărului român îl metamorfozează, îl poate readuce pe drumul pe care părinţii şi-ar fi dorit ca odrasla lor să nu-l părăsească niciodată.

A deţine un mioritic nu e ca şi cum ai avea orice alt câine. Mioriticul este mult mai mult decât un câine. El reprezintă ceva pentru tine ca român. Este la fel ca pentru creştin cruciuliţa de la gât. Nu o poarta doar pentru decor ci el (creştinul) poartă întreaga semnificaţie, istoria creştinismului şi încărcătura pe care o înmagazinează în ea acea cruciuliţă. La fel şi mioriticul pentru noi toţi.

Unii vor spune că pur şi simplu nu le place ciobănescul mioritic. Dar asta se întâmplă doar când promotorii nu reuşesc să transmită informaţii complete, pertinente, pe înţelesul publicului sau nu reusesc să educe gusturile publicului din cauza incompetenţei lor. Este imposibil să nu-ţi intre la suflet acest câine fantastic care este ciobănescul mioritic. Dar tu ca om capabil să gândeşti şi să-ţi decizi soarta te poţi autoeduca şi garantat daca alegi direcţia reală vei ajunge ca în domeniul legat de câini să constaţi că cel mai potrivit pentru tine este ceea ce-ţi oferă vatra strămoşeacă şi anume ciobănescul românesc mioritic sau celelalte rase naţionale.

Dacă, crezi că ai ales direcţia sau drumul real atunci sigur nu te-ai oprit sau nu te vei opri din citirea acestui articol. Pot înţelege că te-ai oprit o dată dintr-un anumit motiv, dar dacă se repetă şi a doua oară atunci ar fi cazul să-ţi pui întrebarea dacă nu cumva este o problemă de voinţă, dacă nu cumva ai devenit şi tu o trestie în bătaia vântului, o oaie mânată de la spate de cioban şi de baracii lui. Repet, ciobănescul mioritic te transformă, nu vei mai fi niciodată la fel, vei evolua pe scara cunoaşterii şi pe scara valorică a ceea ce înseamnă om şi român deopotrivă.

Eu am descoperit mioriticul pe când aveam vreo 12 ani şi asta a coincis şi cu primirea cadou a unui pui de mioritic. Neavând atunci condiţii de întreţinere în apartament, după un timp am dus puiul la bunici. Între timp a crescut şi el, am crescut şi eu şi de cum ne-am mutat la casă l-am adus de la Maica (bunica mea). Este un mioritic deosebit, un exemplar care face cinste rasei. În continuare vă voi povesti o întâmplare cu Nanu (aşa-l chema) care vizează caracterul deosebit al mioriticului. Toamna trecută poarta de la curte a rămas deschisă după ce tatăl meu a ajuns noaptea acasă şi a pus maşina în curte. Eu am văzut poarta deschisă doar noaptea spre dimineaţa devreme când întâmplător m-am trezit ţi în faţa porţii deschise stătea Nanu neclintit; l-am privit multe minute şi tot nemişcat stătea şi urmărea. Am decis să nu închid poarta şi am pus ceasul să sune peste o oră şi câinele era tot acolo…păzea. Iată un câine care are simţul datoriei instinctiv, nimeni nu l-a învăţat să facă asta. Iată un exemplu a faptului că te poţi baza pe el în orice situaţie şi nu te lasă când ai mai mare nevoie de serviciile lui de paznic redutabil.

Sfatul meu este să iubiţi această rasă autohtonă şi să mai lăsaţi occidentalismele la locul lor. Uitaţi-vă ce aveţi în jurul vostru şi apreciaţi la adevărata valoare. Incepeţi să vă comportaţi ca nişte români adevăraţi pentru că ţara nu este doar teritoriul ci este reprezentata si de oamenii care o populează, iar dacă oamenii îşi vor reactualiza caracteristici ca dârzenia, corectitudinea, curajul, echilibrul, mândria, tenacitatea lucrurile vor merge în favoarea noastră. Aceste trăsături sunt toate prezente în adevăratul sens al lor la Ciobănescul Românesc Mioritic, un câine care merită cu prisosinta un loc in inima dumneavoastra de romani autentici si, de ce nu, sa va incante in fiecare zi cand deschideti usa dimineata sau cand va intoarceti seara acasa dupa o zi istovitoare, el va fi mereu acolo, asteptandu-va cu aceeasi bucurie si pazind gospodaria si membrii familiei sale.

Simtiti romaneste!

Autor: Secara Oliviu Florian

Reproducerea partiala sau integrala, prin orice mijloace, a materialelor prezentate, fara acordul scris al administratorilor, este interzisa.